Mă numesc Răzvan Roșu. Îmi place să scriu, așa că am decis să redeschid acest blog. Plus că, nu prea sunt o persoană sociabilă în viața de zi cu zi, și poate că de aceea am o înclinație spre a scrie monologuri.

Povestea acestui blog (Redboy.org aka RedBlog), a început în urmă cu vreo 10 ani, când a fost online pentru 2 sau chiar 3 ani. Peste ceva timp, l-am redeschis, însă doar pentru un an, cu sloganul ce se va aplica cel mai probabil și la varianta curentă, “Nu mă citește nimeni, scriu pentru mine…”. 😀

Scriam mult, la începuturi, pe acest site. Mai exact, mă pișam zilnic pe tot și toate, și dădeam frâu liber răzvrătirii mele. Peste ceva timp, m-am mai maturizat (oare?), să zicem, și am început să abordez lucrurile un pic mai serios și nostalgic, dar mi-a mai trecut între timp. Let’s move on. Motivul redeschiderii acestui blog este că întotdeauna am îmbrățișat ideea de a avea un loc al meu pentru anumite însemnări suficient de însemnate. Nu îmi place să o fac pe rețele de socializare (gen Facebook, Twitter, etc.), unde e clar că e un mediu făcut doar pentru a epata și a arăta cât de frumos/-oasă și bengos/-oasă ești, trăind cu permanenta așteptare de a fi pupat în cur cu like-uri și comentarii pozitive din partea celorlalți. Aici nu e așa, comentariile sunt închise, nu se dau like-uri. Sunt doar eu în mini-universul meu.

Principala mea pasiune este scrisul, da, și se aplică și pentru Programarea Web. Am cunoștințe de HTML/PHP/MySQL, și cam cu asta îmi ocup timpul (…când nu îl pierd). Cel mai important proiect din viața mea (până acum), deși lansat ceva mai târziu decât aș fi vrut, este: www.Best11.org – Un joculeț online în care ești manager al unui club virtual de fotbal. Consider că obiectivul a fost atins, am câteva sute de utilizatori activi din vreo 50 de țări, dar pe viitor, am așteptări ceva mai mari. Am început să lucrez, de asemenea, la un nou proiect (tot un joc online) ce am speranța să-l lansez până la sfârșitul anului. Dacă va fi nevoie, voi posta și în cadrul categoriei “Proiecte”.

În rest, să vedem ce va ieși cu acest blog. Nu am așteptări mari, având în vedere că vlogging-ul e la putere, însă oricum e mai mult pentru mine, așa cum am specificat deja. Nu știu dacă o să mă ocup de el foarte serios, dar cu siguranță voi avea zile în care voi simți nevoia să postez câte ceva.