Căutare în: Sport

Pariuri Sportive #2

M-am trezit cu noaptea în cap, pe la 5 și ceva, mai exact cu puțin timp înainte să se simtă un mic cutremur vrâncean (de 4.9 din ce am înțeles). Fiind conștient că nu mă va lua somnul la loc, mi-am zis că dacă tot este returul Champions League astăzi, să îmi arunc ochii pe statistici și să aleg niște meciuri cu deznodământ ceva mai evident și să fac iarăși un bilețel. Nu am inclus și meciuri de mâine, din Europa League. Dacă iese biletul de mai jos, voi reveni și cu meciuri din EL.

Nu am obiceiul să fac bilete nerealiste, cu cote astronomice, după cum se vede. Așadar, am mizat că Viitorul se va califica, în meciurile Ajax – Nice și Santos – Flamengo se vor da cel puțin 2 goluri, FC Copenhaga va câștiga acasă iar RB Salzburg va marca în deplasare. Cotă 5.67 for the win.

Rezultat: 3/5

Pariuri Sportive #1

Deși m-am cam lăsat de acest obicei, și rareori când o fac, pariez maxim 5-10 lei, nu pot rezista totuși să nu mă uit peste oferta de pariuri, mai ales în zilele în care aceasta este foarte generoasă și ai de unde alege evenimente. Săptămâna asta sunt meciuri de calificare în Champions/Europa League. Am ales doar 6 meciuri, de astăzi și de mâine. N-am avut răbdare să stau mai mult de jumătate de oră și să analizez statisticile pentru toate meciurile.

Pe scurt, mizez pe faptul că Viitorul nu pierde acasă, Ajax marchează în deplasare, nu se dau mai mult de 3 goluri în meciul dintre RB Salzburg și Rijeka, în meciul lui Dinamo se dau cel puțin 2 goluri, Panathinaikos câștigă acasă iar P.S.V. marchează cel puțin 2 goluri. O cotă de 6.40 cu mari șanse de reușită, zic eu. Voi reveni poimâine cu o reactualizare a biletului.

Așadar, am decis să adaug și pariurile în lista subiectelor de abordat. Nu voi umple însă acest blog de ponturi și bilete proaste, cum fac majoritatea celor care se mint că trăiesc din asta, dar, ocazional, când sunt competiții importante, voi mai posta câte un bilet, două. Puține, dar gândite.

Rezultat: 5/6