Dac-aş vrea, aş cultiva planete în universul meu. Aş face colecţii de hectare stelare. Dar, nu vreau. Am să mor cel mai probabil, într-o gaură neagră… ce-mi va soarbe din suflet, ultimii ochi priviţi. Constelaţiile mele au fost desenate de piedici ascunse-n cicatrici. Înot într-un cer de noroi, respirabil. Am nările negre de aere. Vulcani calc cu mâinile împiedicate. Păduri verzi tai crunt, să pot bea sânge de stejar. M-aleg însă, cu frunze ce-acoperă luna pe care… o iubesc. Nu tot timpul pot muşca din caşcavalul neatins. Frigiderul m-a strâns în braţe, mai mult decât alţi oameni ce-au fost mai puţin reci decât el. Congelatorul e plin de planete-n care n-am pătruns. N-am să le scot de-acolo până nu-mi dezgheţ buzele din tălpile care au călcat stelele din marea neagră în care se pişă toţi, când se scaldă-n ea… Unde sunt scafandrii când Pluto se îneacă ? De ce Venus e mereu salvată ? Se pare că, cine-i mai aproape de Soare… suge mai mult. Galbenul nimiceşte.
De-asta… Universul meu este mărunt şi… aşa va rămâne.
